- Nume serial în limba română: Pasărea matinală / Vis de iubire
- Nume serial în limba turcă (original): Erkenci Kuș
“Pasărea matinală” este unul dintre cele mai apreciate seriale turcești, fiind distins cu numeroase premii. Se zvonește că povestea de dragoste dintre protagoniștii Sanem și Can a trecut dincolo de micile ecrane, fiind transpusă și în viața reală.
Cunoscut și sub numele “Vis de iubire”, serialul turcesc este o comedie romantică ce prezintă relația dintre doi tineri frumoși și ambițioși. Aceștia încearcă să găsească un echilibru între provocările apărute în carieră și viața de cuplu.
Un triunghi amoros comic
Sanem este o tânără frumoasă și ambițioasă care visează să devină scriitoare celebră și să se mute în Insulele Galapagos. Fire romantică și volatilă, ea nu reușește să găsească un loc de muncă stabil, așadar preferă să lucreze la magazinul alimentar al tatălui său.
Părinții fetei nu sunt deloc mulțumiți de situație și îi oferă lui Sanem două opțiuni: o căsătorie aranjată sau un job serios. Tânăra nu are de gând să facă niciun compromis în dragoste, astfel că preferă să se angajeze la agenția de publicitate unde lucrează sora ei.
Directorul agenţiei are doi băieţi cu personalităţi total diferite: Can este un artist fotograf, iar Emre este o fire rațională. Amândoi se îndrăgostesc de Sanem, ceea ce creează o adevărată încurcătură sentimentală, dar extrem de amuzantă.
Informații generale despre Pasărea matinală
- Actori: Demet Özdemir, Can Yaman, Anil Çelik, Berat Yenilmez, Birand Tunca, Ceren Taşçı, Özlem Tokaslan, Öznur Serçeler, Sevcan Yaşar, Tuğçe Kumral
- Regizori: Cagri Bayrak, Aytac Cicek
- Producători: Ali Aktürk, Faruk Turgut
- Data de lansare: 2018
- Gen: Romantic, Comedie
- Canale TV unde se difuzează: Happy Channel, Star TV
- Premii: 4 premii Turkey Youth Awards + 3 premii Pantene Golden Butterfly Awards + 2 premii Murex D’Or + 3 nominalizări Golden Palm Awards
- Număr sezoane: 1
- Număr episoade: 51
- Minute/ episod: 120 minute/ episod
- Notă Imdb: 7,3
Chimia dintre protagoniști este remarcabilă
Diverse publicații și tabloide au scris că între protagoniștii Demet Özdemir și Can Yaman s-a înfiripat o idilă și în viața reală. Deși au fost surprinși împreună de paparazzi în afara platourilor de filmare, cei doi au negat orice relație amoroasă. Cu toate acestea, chimia dintre actori este incredibil de puternică, ceea ce a atras popularitatea serialului “Pasărea matinală”.
Fizicul impresionant al actorului Can Yaman ne amintește de celebrul Jason Momoa. Puternic și viril, Yaman este un actor talentat care a câștigat Premiul Golden Butterfly pentru cel mai bun actor într-o comedie romantică în anul 2018.
Can Yaman a demonstrat că se implică total în proiectele sale și nimic nu îl poate ține departe de platourile de filmare. În ultimele episoade ale serialului “Pasărea matinală”, actorul a suferit o intervenţie chirurgicală la ochi, dar a refuzat să întrerupă filmările. Astfel, Yaman apare în mai multe episoade purtând ochelari.
Drumul spre maturizare
Noul job îi permite lui Sanem să-și demonstreze veleitățile de scriitoare în domeniul publicității, devenind un copywriter de succes. În dragoste însă, lucrurile se complică din cauza unor minciuni aparent nevinovate.
În plus, alte personaje dau naștere unor intrigi interesante și unor situații extrem de amuzante, care oferă distracție garantată pentru public.